Ordonatorul de credite acordă sporul de 15% pentru asistenții personali ai persoanei cu handicap grav. Specific, că pentru acordarea acestui spor asistentul personal trebuie să semneze un act aditional la contractual individual de muncă :
„Art. 1 - Categoriile de persoane cu handicap care beneficiază de sporul de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sunt persoanele încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat, pentru care tipul de handicap stabilit în anexa la Certificatul de încadrare în grad de handicap este: fizic, vizual
comisia de muncă din senat a adoptat, miercuri, un amendament la propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prevede acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, urmând ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii urmând să fie …
Astfel, de sporul de 15% din salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie sau indemnizaţia de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, vor beneficia toate persoanele încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat pentru care tipul de handicap stabilit în anexa la
"O persoana incadrata in gradul de handicap accentuat, angajat cu norma intreaga (bugetar) poate beneficia pentru activitatea desfasurata in cadrul programului normal de lucru de sporul de 15% din salariul de baza/solda de functie/salariul de functie/indemnizatia de incadrare, prevazut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare?"
Persoanele încadrate cu handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
V7ADf. Persoanele cu handicap grav vor primi un spor de 15% în noua lege a salarizării! Asta au decis senatorii din Comisia de Muncă, după ce iniţial au eliminat sporurile pentru persoanele cu nevoi speciale. În acelaşi timp, aleşii au decis că pensiile speciale pot fi majorate chiar de la 1 iulie, deşi legea iniţială prevedea o interdicţie până în 2022.
Ordonatorul de credite acordă sporul de 15% pentru asistenții personali ai persoanei cu handicap grav. Specific, că pentru acordarea acestui spor asistentul personal trebuie să semneze un act aditional la contractual individual de muncă :
Publicat: 20/09/2018 16:22. Sursa foto: AP. Persoanele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat vor beneficia de un spor de 15% din salariul de bază şi pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, scrie Agerpres.
astfel, de „sporul de 15% din salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie sau indemnizaţia de încadrare vor beneficia toate persoanele încadrate în gradul de handicap grav sau în gradul de handicap accentuat pentru care tipul de handicap stabilit în anexa la certificatul de încadrare în grad de handicap este: fizic, vizual, auditiv, …
751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, adoptată în cursul săptămânii trecute de Executiv și publicată marți în Monitorul Oficial, modifică categoriile de persoane cu handicap care beneficiază de anumite sporuri. Actul normativ a intrat în vigoare în momentul publicării, respectiv în data de 25 septembrie 2018.
sporul de 15 la salariu pentru persoanele cu handicap